Cuvantul care inalta si cuvantul care ucide

Cuvantul care inalta si cuvantul care ucide

Einstein spunea “Putini oameni sunt capabili sa exprime cu cumpatare pareri care sa nu fie influentate de prejudecatile mediului lor social. Cei mai multi oameni nici macar nu sunt in stare sa formuleze asemenea pareri”

Prejudecati, sovinisme, sexisme, rasisme, mentalitati, preconceptii, conceptii…si lista ar putea continua… Ce au in comun aceste cuvinte daca nu o convingere care nu este a noastra si pe care am preluat-o ca atare fara s-o gandim si s-o digeram noi insine? Pre-judecata – o arata si cuvantul – adica o judecata pe care am ingurgitat-o fara s-o judecam, de la parinti, bunici, scoala, grup de prieteni, profesori, societate in genere. Aprecierea pe care o facem nu este a noastra personal ci e a altora… si nici macar nu constientizam acest fapt. E mai usor sa emitem judecati de valoare decat sa gandim inainte de a spune ceva. Un parinte pentru a invata un copil un anumit lucru, il incadreaza intr-o categorie. Acest lucru da repere copilului, il ajuta sa-si formeze o parere. Dar, mai departe, adultul uita ca aceea e doar o categorisire, o idee preexistenta si o foloseste fara a gandi, a cerceta in prealabil lucrul respectiv, omul respectiv, situatia respectiva. Superficialitate? Lene de a gandi? Evident, nimeni nu scapa de prejudecati prea usor…

Pe langa prejudecati generale asupra femeilor, barbatilor, straini, religii, moravuri, politica, munca, moda, roluri de familie, categorii sociale, stiluri de viata, mai exista si tipul de ordine, pareri carora nu se admite de obicei o replica.

“Nu ai voie sa faci asa” , “Asa TREBUIE si asa nu”, “Asa e bine, nu invers” , “Fa asa, ca iti spun eu” , “De ce faci asa si nu invers?” . Aceste enunturi care se vor implacabile sunt rostite de Parintele Critic din noi insine. Daca si tonul, inflexiunile vocii sunt si ele foarte autoritare, Parintele Critic din noi este in apogeu.

Ar fi de dorit sa faceti un exercitiu de simtire: Cum ne simtim cand cineva ne adreseaza astfel de cuvinte ? Mai aproape in toate cazurile ne simtim neplacut, devalorizant. Aceste cuvinte exprima violenta verbala, psihica si ranesc la fel de mult ca si violenta fizica. Va dati seama cum se poate simti un copil caruia i s-a spus de cele mai multe ori “fa asa, esti mai prost ca X, nu o sa ajungi nimic in viata”. Acel copil va ajunge un adult fara incredere in fortele lui, chiar daca maturii din viata lui, adica parintii lui doreau ca acele cuvinte sa-l motiveze, nu sa-l demoralizeze. De multe ori parintele nostru critic este asa de dezvoltat incat ne criticam foarte mult pe noi insine: ” Ce prost sunt, trebuia sa fac cutare lucru, neaparat.” O intrebare creativa, salvatoare si logica ar fi “Şi ce daca nu fac X lucru acum.? Ce mi se poate intampla asa grav?”. Daca incercam sa spunem in loc de TREBUIE constructia ALEG SĂ oare cum ne vom simti? Nu cumva mai usurati, mai liberi sa alegem mai Adulti.

Daca la o pre-judecata spusa de cineva ne-am gandi mai mult, ne-am analiza, ne-am intreba pe noi insine, atunci am fi mai lucizi, mai intelepti, mai maturi. Ce-ar ca, in loc sa dam sfaturi prietenilor, copiilor nostri, sa-i lasam sa isi gaseasca singuri rezolvarea? Daca cineva ar actiona in asa fel incat consecintele ar fi neplacute, decat sa-i spunem ceva de genul “Ţi-am zis eu. Nu trebuia sa faci asta, fa asa alta data.” mai bine am intreba – “Ce ai putea sa faci alta data in asa fel incat sa iti fie bine?”. E o intrebare care naste mai multe raspunsuri, mai multe solutii. E o intrebare matura care pune persoana sa gandeasca singura.

Sau daca unui copil care se impiedica si cade, in loc sa fie luat in brate sau sa fie admonestat i s-ar spune “Hai ca poti sa te ridici” atunci ar putea deveni un adult care va avea incredere in fortele lui, un adult responsabil, deoarece a fost incurajat cand era mic. Majoritatea parintilor au doua mari reactii la nazbatiile sau nereusitele copiilor lor. Ori ii descurajeaza folosind cuvinte grele si le dau sfaturi, ori incep sa rezolve problema in locul lor. Din fericire exista si alte variante de comportare cu un copil. Ca un copil sa se simta valorizat, incurajat, acceptat si respectat parintele poate sa-i evidentieze calitatile, sa-l lase sa gandeasca la problema pe care o are de rezolvat, sa-i puna intrebari ajutatoare: “Cum ai putea face in situatia X?” “Oare nu ar exista si o alta solutie la problema ta?”. Daca copilului i se da mura in gura raspunsul el nu va inveta niciodata sa gandeasca cu mintea lui, va astepta de la altii.

Osho – un filosof indian – spunea ca e de preferat sa-l inveti pe un copil sa se urce in copac decat sa-i interzici. Astfel el invata ceva folositor.

Sursa: www.travelogy.ro – promovare turistica pentru agentii si destinatii turistice.

This entry was posted in Uncategorized and tagged . Bookmark the permalink.